Galben Cerc | de ce plangem
142
archive,tag,tag-de-ce-plangem,tag-142,cookies-not-set,ajax_fade,page_not_loaded,,select-theme-ver-4.2,wpb-js-composer js-comp-ver-5.4.4,vc_responsive
  • Sort Blog:
  • All
  • Artist
  • Părinte
  • Poezie, care vine și pleacă când dorește
  • Un om

De ce plângem? – Ama Nicolae

Când feedbackul cititorului te emoționează și te face să te întrebi dacă chiar despre tine este vorba! Și momentul fără de preț în care afli că un copil împreună cu o mamă grijulie s-a uitat peste carte, a răsfoit-o, și-a pus intrebari, a revenit când a avut nevoie. Infinit de recunoscătoare și mică de atât de mare emoție! Multumesc, Ama Nicolae! Multumesc, Natalia, pentru inimioarele făcute din pălmuțele cele mai dulci cu putință… de copil!

Mai jos, câteva rânduri din articolul atât de frumos conturat…

Daca ar fi sa fac un top al celor mai frumoase carti de copii citite in ultimul an, aceasta carte ar fi pe primul loc. Si este si 100% romaneasca. (Ama Nicolae)

File_002-2

Ceea ce m-a bucurat pe mine cel mai mult la aceasta carte este faptul ca mi-a dat ocazia sa incep conversatii noi cu Natalia, conversatii pe care nu le-am mai avut pana acum. De exemplu, ilustratia de mai jos, care a emotionat-o cel mai mult pe Natalia si de aceea face mereu inimioare din palmuletele ei (inca) durdulii de cate ori rasfoim cartea. A fost ocazia de a vorbi despre emotiile pe care le-am resimtit noi, parintii, cand s-a nascut ea. A fost foarte impresionata si emotionata cand i-am zis ca si noi am plans de bucurie cand a venit pe lume. Iar ea a completat grijulie: „Iar cand s-a nascut Robert, am plans toti trei de bucurie!” 🙂 (Ama Nicolae)

File_000-1-2-632x632

Articolul complet poate fi descoperit aici.

Cartea poate să fie comandată și de aici.

Sursa: amanicolae.ro

 

Interviu cu Maria Constantinescu, ilustratoarea cărții De ce plângem – The Club of Serial Readers

Aș putea trăi încă o mie de ani fără să mă cunosc prea bine pe mine însămi. Ascunsă în fața unei mese de lucru, n-am bănuit aproape niciodată că cineva mă poate privi cu admirație pentru ceea ce sunt. Este terapeutic să te vezi bun, minunat, deosebit în ochii celuilalt, mai ales când, fără să știi, esti însetat de aprecierea pe care n-ai știut să ți-o oferi la timp. Acum știu că am avut nevoie de ea zilnic. Multumesc, Patricia Lidia (The Club Of Serial Readers), că m-am văzut minunată prin ochii tăi, care minunați sunt.

Mai jos, doar un preview al minunatei discuții. Restul la linkul dedicat 🙂

Te rog spune-ne câte ceva despre Maria Constantinescu, ilustratoarea. Cum ai devenit interesată de grafică? Ai studii de artă? Ne poţi spune, te rog, mai multe despre experienţa ta în acest domeniu? Când a apărut pasiunea ta pentru desen, grafică, ilustraţii?
Când eram mică, îmi plăcea foarte mult să mă pierd prin librării și biblioteci. Mă pierdeam chiar și la mine acasă, unde aveam o bibliotecă modestă. Dar îmi erau suficiente și doar câteva cărţi, reviste, ziare ca să “dispar” ziulica întreagă, ascunsă după maldărul de lecturi. Mă impresiona această combinaţie de hârtie, culoare și viaţă. Arareori mi-a fost dat să cunosc bucurie mai mare decât bucuria transformării, care mă aștepta la capătul unei cărţi. Fiindcă începusem să desenez în continuu de la o vârstă destul de fragedă, mama m-a dus la o școală de pictură pentru copii. A fost primul meu pas spre această meserie. Altfel, voiam să mă fac balerină, cosmonaut sau om de știinţă. Totuși, la 20 de ani, am absolvit Colegiul de Pictură Al. Plămădeală din Chișinău, la 26, facultatea de Design Vestimentar (Chișinău) și la 30, pe cea de Scenografie de Teatru (București). Am completat cu un Master de Regie de Teatru, ca să fiu sigură că n-am ratat nimic din ce mi-a trecut prin minte să fac. Chiar am și dansat în coregrafiile unui bun prieten din UNATC “I. L. Caragiale”. A fost o călătorie lungă, cu multe descoperiri și multe răsturnări de situaţie. De abia acum înţeleg de ce am avut nevoie de atât de multe experienţe ca să-mi găsesc locul potrivit în artă. Pictura în ulei mi-a părut prea masivă, prea serioasă pentru mine, cel puţin așa cum o practicam atunci. Designul vestimentar – prea preocupat de material și de concret. Scenografia și regia de teatru ar fi fost cele mai potrivite, dar mă furau prea des serile și duminicile de acasă. Nu-mi găseam locul potrivit, fiindcă, probabil, era prea aproape de mine. Combinaţia perfectă de hârtie, culoare și viaţă a reapărut în viaţa mea odată cu nașterea primului copil, odată cu poveștile pe care le citeam în fiecare zi unor ochi curioși și uimiţi. Copiii m-au readus în mine însumi. Vraja culorii, care hrănește hârtia, și viaţa care se transformă prin asta este casa mea interioară. Mă simt bine aici.

printesa oval

Care au fost primele indicii că ai putea deveni într-o zi un artist profesionist? Care au fost primii paşi în dezvoltarea talentului tău?
Îmi amintesc de un eveniment petrecut în copilărie. Eram la grădiniţă și ne pregăteam pentru serbarea de 8 martie. Fiecare copil bricola o pernuţă de pus ace de cusut în ea. Acea pernuţă se prindea cumva pe o siluetă de cocoș, decupată într-un carton. Fiecare copil trebuia să coloreze cocoșul în felul său. Nu știu cât de frumos pictasem eu acel cocoș, dar îmi amintesc că am fost foarte supărată că, la sfârșitul serbării, educatoarea încurcase cadourile noastre și la mine ajunsese un altul, un cocoș străin. Atunci am știut sigur că eu pictez mai bine decât alţi copii. Am știut că eu pot picta și desena bine. Această credinţă, mai mult inconștientă, mi-a ghidat pașii spre următoarele etape ale creșterii mele vocaţionale. Nu mi-am pus problema cum să devin artist profesionist. Știam că voi fi, pur și simplu. Nu aveam în jurul meu modele de artiști care să mă copleșească prin măreţia lor. Vedeam capodoperele maeștrilor în reviste și cărţi, aveam o profesoară de pictură foarte drăguţă, simpatică, prietenoasă, pe care o adoram. Învăţam de la cer, stele, flori, de la toată lumea din jur. Mă copleșeau seară de seară apusurile de soare, pe care le priveam din grădina casei în care am copilărit. Atunci și-a făcut loc în mintea mea de copil o întrebare retorică: oare ar putea vreodată cineva să picteze un cer la fel de frumos?! Această întrebare a fost una rodnică, una care m-a neliniștit zi de zi să caut frumuseţea… Și încă o caut, căci oare poate fi găsită vreodată frumuseţea ultimă?! Cred că nu… căci nu cred că se poate sfârși vreodată.

Galben Cerc pasare

 

Interviul complet poate să fie descoperit aici.

Dacă dorești să răsfoiești cartea, o poți comanda aici.

Sursa: serialreaders.com

 

”Să te bucuri de ceea ce numesc adulții nimicuri, să râzi cu gura până la urechi, să fii delicat și autentic” – Agenția de carte

Este vindecător ca la capătul unui proiect, în care ai cunoscut și bucuria, și efortul, și oboseala, și entuziasmul, în care ai avut toată gama de trăiri posibile, să povestești despre asta, aducând recunoștință nou-născutului proiect pentru tot acest travaliu formator, și în egală măsură, oamenilor fără de care toate acestea n-ar fi fost posibile. Andreea și Gabriel Constantin, Editura Cartea Copiilor, un mulțumesc până la ceruri! Simona Ioniță și Agenția de carte, mulțumesc pentru interviu!

Câteva rânduri, mai jos…

Maria Constantinescu s-a născut la 20 mai 1975. Este absolventă a Liceului de Arte Plastice ”Al. Plămădeală”, Chișinău (Republica Moldova) -Pictură de șevalet și Pedagogie. Absolventă a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău (Republica Moldova) – Design Vestimentar; Diplomă de licență – UNATC ”I.L. Caragiale”, București- Scenografia spectacolului de teatru; Diplomă de master -UNATC ”I.L. Caragiale”, București- Regie de Teatru. Din 2010 până în prezent este freelancer în domeniul artelor vizuale. ”Maria Constantinescu desenează de când se ține minte, iar dragostea pentru cărți o are chiar mai dinainte, din primele luni din viață pe care le-a petrecut într-o bibliotecă de sat, unde mama ei lucra în acele vremuri triste când mamele mergeau la serviciu aproape imediat după ce nășteau. Mirosul cărților l-am asociat cu mama, cu laptele matern, cu viața însăși. Cred că era firesc să ajung în punctul în care să vreau cu toată ființa mea să contribui la apariția unor cărți pentru copii. Nașterea primului copil, interesul pentru educația și creșterea armonioasă a copiilor, blogul personal au fost câteva dintre experiențele care au dus la întâlnirea cu autoarea, Andreea Constantin, și apariția cărții ”De ce plângem?- O explicație a plânsului pentru cei mici și cei mari”- editura Cartea Copiilor, 2017. ” (pagina a doua a cărții). Simona Ioniță a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu ilustratoarea Maria Constantinescu.

autoportret maria

Ilustrația este esențială cărților dedicate copiilor. Ilustratorul sau graficianul de carte este cel care creează forma vizuală care captează atenția. Există anumite reguli pe care le urmărești înainte de a porni în călătoria către ilustrarea unei cărți pentru copii?
Prima regula, fără de care n-aș putea trasa nici măcar o linie, este să mă îndrăgostesc. Emoția, bucuria pe care o trăiesc, ținând în mâini un anume text, compun solul fertil, în care se va naște și va crește imaginea, chipul cărții. A doua regulă este să îmi acord suficient timp pentru a mi-o imagina, a o întoarce pe toate părțile în mintea mea, mai întâi. După aceea o trec prin proba materialității. Adică încerc instrumentele- culori, pensule, creione, penițe… După aceea mă pregatesc să-mi schimbe viața. Fiecare proiect de suflet a venit în viața mea cu ceva nou, cu un mesaj, cu o transformare. S-au comportat de parcă ar avea viața lor. Și, cu siguranță, o au. Unele proiecte s-au vrut lucrate noaptea, pe liniște. Altele ziua, cu toate că era un ditamai tămbălăul în jurul meu. Altele parcă își alegeau momentul când să se nască, așteptând, cu răbdare, luni în șir. Proiectul, la care lucrez acum, mă vrea organizată cu orice chip. Lucrez și la carte, și la organizare.

De_ce_plangem_coperta

READ MORE