Oboseala și mama

Să stai la capătul mării,

Să curgă pe obraji odată cu marea

Tot plânsul ne-plâns vreodată,

Oboseala să-ți împingă orizontala trupului

…………………………   sub orizontala pământului

dar brusc………………..

să te ridici , să-ți scuturi umerii………succesiv

de stropii de ploaie, de rouă, de ninsori, de frunze,

de cețuri, brume, tărâna umedă, pietre…

și să pleci acasa, grăbită….

Ești mamă.

 

Fotografie: Gabe Rodriguez