Galben Cerc | tata
100
archive,tag,tag-tata,tag-100,ajax_fade,page_not_loaded,,select-theme-ver-3.7,wpb-js-composer js-comp-ver-5.0.1,vc_responsive
  • Sort Blog:
  • All
  • Art-ist
  • Părinte
  • Poezie, care vine și pleacă când dorește
  • Un om
rsz_apostol_voicu_-_sensul

Mama, tata și sensul

Dac-ar fi să mă lipsesc de toate pe lumea asta, aș face-o pe rând. Ușor și sistematic. Asta în cazul în care n-aș fi forțată de împrejurări s-o fac imediat, pe loc. Ultimul lucru la care aș renunța, cu mintea mea de acum, ar fi… sensul. Nu cred ca aș reuși să renunț la sens, fiindcă aș căuta un sens și în „renunțarea” la sens… Vreau să scriu ceva simplu, ceva despre părinți.

Căutarea sensului în toate a făcut din mine adesea o mașinuță oarbă la viața însăși, care are această uimitoare calitate: să curgă unde vrea, cum vrea, când vrea…

Am crezut că este necesar să devin mai bună, că este sensul vieții mele să fac ceva în acest sens. Viața mi-a arătat că au fost urcușuri, care s-au ruinat ca niște castele de nisip. Totuși, ce e rău în a-ți dori să crești. Nu e nimic rău, ba chiar e atât de firesc, că nici nu-ți dai seama când ai crescut. Eu am încercat prea mult să-mi dau seama.

De trei ani sunt mamă, suntem părinți, eu și soțul meu. Nimic neobișnuit până acum. Zilele trecute am avut o revelație!!! A venit mama mea la noi. A stat cu noi o săptămână. A trecut destul de mult timp de când nu mai stau acasă la părinții mei, de când nu mai sunt doar fiica lor și am avut astfel posibilitatea s-o observ pe mama mea. Cum este ea, o femeie la 65 de ani, trecută prin multe în viața asta? Ce îi place, ce gânduri are, cum privește cerul? A fost o prezență discretă, nobilă, înțelegătoare. Mi-a brodat un îngeraș pe o pernă. M-am întrebat în acest răstimp de o săptămână dacă semăn întrucâtva cu mama mea. Mi s-a părut că ea este mai liniștită, mai împăcată, mai bine decât mine. M-am întrebat atunci, de unde această furtună, această măcinare, acest chin în sufletul meu, pe care-l cunosc de când m-am născut. Am înțeles brusc și definitiv în momentul în care mi-am pus întrebarea. Oameni buni, copii nu moștenesc doar mamele și tații, și bunicii… Ei moștenesc relațiile. Și știu de ce. Pentru copil, mama și tata este un singur organism. Când sunt și bunicii aproape, mama-tata-bunicii sunt un singur organism. Dacă acest organism știe, învață, înțelege cum să relaționeze, copilul moștenește această știință. Dacă nu, moștenește neștiința… Dacă acest organism se bucură să fie, copilul moștenește bucuria de a fi. Dacă acest organism se chinuie să fie, copilul moștenește acest chin de a fi….Am cunoscut mai ales neștiința, mai ales durerea, mai ales chinul de a fi… Dar, am crescut, pe nesimțite! Pur și simplu… și sensul e aici, în fiecare clipă și nu e nevoie să mă încordez să-l înțeleg. Se face singur înțeles, când vrea, unde vrea, cât vrea!!! Mulțumesc, Doamne!

Mulțumesc, Mama, pentru fărâma din cerul tău. L-am văzut! Și pentru îngerașul brodat pe o pernă…

 

Fotografie: Apostol Voicu