Iubesc sau urăsc

Mi-e greu să scriu despre asta, dar ce nu e exprimat, nu e pe deplin asumat.

Credeam că iubirea mea este valoroasă, deosebită, demnă de râvnit și nu poate avea legătură cu ura.

Într-o zi, însă, când am simțit că pot trai furie, ură chiar, pentru cineva pe care-l credeam pe vecie iubit, am înțeles că astea două, ura mea și iubirea mea sunt surori, sunt parte din aceeași energie emoțională, sunt stări care cu ușurință se pot schimba între ele, năucindu-mă și zdruncinându-mi hardughia cu valori personale.

Mulțumesc, Doamne, c-ai zdruncinat-o!

Te rog, dărâm-o până la capăt!

Minunea este, că recunoscând că simt ura și lăsându-mă să simt tot ce era de simțit, m-am făcut una cu el, cu cel cu care ziceam că nu mă voi asemăna niciodată, cu dușmanul meu, pe care l-am urât…

L-am urât, dar acum eram una… Ce ne facem mai departe?!

Am recunoscut că suntem una.

Urându-l, m-am urât pe mine.

Îmbrățișându-l, m-am îmbrățișat pe mine.

Acum învățăm să devenim vii.

 

Mulțumesc, Doamne!

 

Fotografie: Robert Dickow