Galben Cerc | Un an din viața mea, primul an din viața ta
21880
post-template-default,single,single-post,postid-21880,single-format-standard,cookies-not-set,ajax_fade,page_not_loaded,,select-theme-ver-4.2,wpb-js-composer js-comp-ver-5.4.4,vc_responsive

Un an din viața mea, primul an din viața ta

Dragul nostru Efrem, în câteva zile vei împlini un an.

A trecut poate cel mai important an din viața mea, anul în care am învățat despre mine, despre sensul așezării noastre în lume… câte nu am învățat în cei 38 de ani de viață. Au fost niște cursuri intensive :). Vreau multe să spun și nu știu de unde să încep. E aproape 11 noaptea, tu dormi liniștit în pătuț ( te vei trezi în maxim o ora)…

Am simțit nevoia să te apăr, dragul nostru Efrem de întrebările gen: E cuminte? Ascultă? Te lasă să dormi??? sau: Cât îl mai alăptezi? Dacă o să-l înțarci o să doarmă mai bine… Da de ce nu-l trimiți la bunici? sau “Mai lasă-l, dragă, și cu altcineva, că se învață prea mult cu voi…”

Poate simt nevoia să mă apăr pe mine, de fapt. În fine, și pe mine și pe tine și pe noi, ca mică familie ce suntem. Da, Efrem, am ales să nu căutăm cu tot dinadinsul să te „cumințim”, fiindcă am înțeles că noi, adulții crescuți într-un anumit fel înțelegem prin cuvântul „cuminte” un anume fel de copil. Un copil, care nu deranjează, care-și găsește singur de lucru, iar daca are vreo problemă, tace, rabdă, înțelege… Un copil temător să se exprime, fiindcă știe că nu va fi auzit oricum. Și cred că a fost cea mai frecventă întrebare adresată până acum. „E cuminte?”… Aducem pe lume copii, dar uneori am prefera  să nu fim „deranjați” de prezența lor…

Efrem, pentru toate acestea, care sunt și în inima mea de copil foarte “cuminte si ascultător” cândva, iartă-mă te rog!

No Comments

Post a Comment